Cum combini armonios mobilă din diferite stiluri de design interior?
Cine nu-și schimbat gusturile și preferințele de-a lungul anilor? La tinerețe preferăm tot ce-i nou și modern, dar odată cu înaintarea în vârstă ne fascinează interioarele spațioase, cu multă lumină și pe cât posibil, numeroase colțuri de relaxare. Dar când vine vorba de mobilă, ne-ar fi mult prea greu să ne descotorisim de tot ce am agonisit în timp și să cumpărăm lucruri noi ori de câte ori inima ne dictează acest lucru. În primul rând, ar fi un gest costisitor. Iar în al doilea prea puțin practic și extrem de obositor. De aceea, singura soluție pentru a ne satisface simțul estetic care nu contenește să evolueze, fără a înlocui radical toată mobila din casă, este învățarea unor trucuri în domeniul design-ului interior care să ne ajute să combinăm armonios diferite stiluri de mobilă.
3 Idei pentru un interior armonios cu mobilă de diferite stiluri
#1 Unifică prin culoare
Ți-ai luat un scaun de bucătărie înalt de pe vremea burlăciei și acum ai nevoie de o masă de patru persoane pentru tine, jumătatea ta și cei doi copii? E normal să încerci să faci pe plac familiei, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la amintirile tale din tinerețe.
Pentru a păstra scaunul de bucătărie, dar a satisface și nevoile celor din jur, cumpără noua masă de aceeași culoare sau într-o culoare asemănătoare cu scaunul pe care îl ai deja. Astfel, chiar dacă cele două elemente au stiluri diferite, culoarea unitară se va traduce printr-o expresie coerentă de bun gust și creativitate.
Pe de altă parte, dacă scaunul tău drag are o culoare puternică, să spunem de exemplu, un protocaliu aprins care îți fură atenția de cum ai intrat în cameră și nu găsești mese de bucătărie de aceeași culoare, păcălește ochiul critic al musafirilor cu un covor de mici dimensiuni, cu model în aceeași culoare ca și scaunul, pe care să-l așterni sub o masă de lemn, de culoare neutră. Efectul estetic va fi garantat!
#2 Analizează locul fiecărei piese
Locul unde îți așezi mobila poate face ca încăperea să pară mai mică sau mai mare. Chiar dacă piesele tale de mobilier au diferite dimensiuni, încearcă să echilibrezi compoziția printr-o poziționare în spațiu oarecum simetrică. De exemplu, așezând fotoliile față în față cu canapeaua și nu lângă ea, poate crea impresia unui cadru solemn, elegant și foarte rafinat spre deosebire de alinierea ei pe aceeași axă. Procedând astfel, nu numai că vei face ca sufrageria ta să pară mai bine pusă la punct, dar în același timp vei crea impresia că ai mai multe locuri de odihnă, fără a cumpăra niciun fotoliu în plus.
De asemenea, dacă spațiul îți permite, nu lipi canapeaua de perete! Chiar și 10 centimetri dacă lași între zidul încăperii și locul de odihnă, spațiul va arăta mult mai aerisit!
#3 Adaugă un strop de personalitate
Nu-ți fie frică să te depărtezi de la standardele impuse de fiecare stil de design interior în parte. Nu este obligatoriu ca locuința ta să arate ca în cartepentru a te simți confortabil în ea sau să arate bine pentru musafiri. Dă personalitate locuinței tale păstrând piesele de mobilier vechi pe care le iubești și adăugând câteva culori accent care să îndulcească atmosfera.
Dacă nu mai e în ton cu tendințele moderne, o piesă de mobilier veche va destinde atmosfera, dându-i un aer de atemporalitate. Pentru că te-ai obișnuit cu caracteristicile ei și îți este mai familiară decât orice obiect nou pe care ai putea să-l achiziționezi de la un magazin de specialitate, piesa de mobilier veche înseamnă pentru tine acasăși acolo unde există vei știi că e locul tău!
De asemenea, dacă interiorului tău îi lipsește culoarea și pare puțin șters, nu te grăbi să schimbi tot din două motive: pe de-o parte costă, pe de altă parte riști să cazi în extrema cealaltă și să cumperi doar piese colorate creând haos. Ca să obții un interior armonios, procedează astfel: Ai trei scaune albe? Mai cumpără unul galben, albastru, roșu sau orice altă culoare îți place. Ai pe pat două perne îmbrăcate cu fețe de aceeași culoare cu cearșafurile? Mai pune una într-o culoare contrastantă și cu o față dintr-un material neașteptat ca de xemplu: blăniță sau piele ecologică, ori cu o broderie migălos lucrată!
Lasă un răspuns