Cadoul perfect pentru pasionații de jocuri video

Cadoul perfect pentru pasionații de jocuri video

Vi se întâmplă și vouă să intrați în criză de idei atunci când se apropie aniversarea unei persoane apropiate sau când vin sărbătorile? Dacă s-ar face un studiu pe un eșantion reprezentativ de câteva milioane de oameni, ar rezulta că 89% din intervievați nu se consideră pricepuți la alegerea cadourilor.

Adevărul e că nu-i deloc ușor să intri în mintea cuiva și să îți dai seama ce își dorește, mai ales dacă respectiva persoană este introvertită. O idee ar fi să mergi pe firul hobby-urilor pe care le are. De exemplu, dacă este pasionată de jocuri pe calculator, de departe cel mai potrivit cadou este un scaun de gaming.

Confortul duce jocul la un alt nivel

Este posibil ca destinatarul cadoului să nici nu știe că își dorește așa ceva, considerând că are un scaun de birou foarte confortabil. Își va schimba cu siguranță opinia după numai câteva zile de stat în scaunul proiectat special pentru video gaming. 

Un scaun bun duce jocurile video la un alt nivel, influențând performanțele jucătorului mai mult decât v-ați putea imagina. Este menținută o poziție optimă a corpului, are un design ieșit din comun, contribuind la o stare de spirit specială și, nu în ultimul rând, este simplu de ajustat în funcție de înălțimea și de greutatea celui care îl folosește. 

Experții în domeniul ergonomiei consideră că personalizarea conformației scaunului până în cele mai mici detalii este foarte importantă pentru cei care stau multe ore în fața calculatorului, iar gamerii bat record după record la acest capitol.

Scaune de gaming se găsesc atât în magazinele online, cât și în magazine terestre specializate. În cazul în care doriți să faceți o astfel de achiziție, sfatul meu este să vă luați timp pentru a studia bine piața. Oferta este foarte variată și nu întotdeauna cel mai scump scaun este și cel mai bun pentru persoana care îl va folosi. 

În magazinul nostru găsiți  nu mai puțin de 24 de modele de scaune, cu prețuri între 370 de lei și 699 de lei. 

Avantajele unui scaun de gaming

Iată caracteristicile tehnice ale unui scaun de gaming afișat la un preț mediu de 1.700 de lei, pentru a vă face o idee despre avantajele oferite de o astfel de piesă:

– scaunul ideal pentru gaming: dedicat celor care vor cea mai bună, confortabilă și distractivă experiență de gaming;

– varianta cu inserții albastre completează excepțional consolele PlayStation; 

– mulțumită mixului perfect de spume, pernițele scaunului sunt suficient de moi pentru a asigura confortul în timpul sesiunilor prelungite de gaming, dar și suficient de ferme pentru a oferi feedback atunci când sunt folosite astfel de periferice; 

– baza patentată unică, fabricată din metal ușor, echipată cu role supradimensionate pentru mișcare lină și prevăzută cu o ramă robustă pentru suportul picioarelor; 

– spătar rabatabil pe spate până la poziție plană; 

– suprafață acoperită cu piele sintetică; 

– suporții pentru brațe integral ajustabili: sus/jos, față/spate, stânga/dreapta permit găsirea celei mai comode poziții de gaming.

Apropo de materialul din care sunt fabricate scaunele de gaming, nu este obligatoriu ca aceasta să fie din piele sintetică. Mai există variantele mesh și stofă. Fiecare opțiune are avantajele și dezavantajele ei. Mesh-ul lasă pielea să respire și este rezistent la uzură. Pe de altă parte, pielea ecologică se curăță mai ușor. Stofa și alte materiale textile sunt confortabile la atingere ș.a.m.d. Trebuie ținut cont și de aceste detalii atunci când faceți o alegere, nu doar de caracteristicile tehnice. 

Atenție la efectul de „wow”

Un alt aspect la care trebuie să fiți atenți este culoarea scaunului. Pentru că se adresează în special tinerilor, producătorii din acest domeniu folosesc culori sau combinații de culori „nonconformiste” (cum ar fi roșu aprins, verde neon, galben strălucitor combinat cu negru etc). 

Țineți cont și de aranjamentul încăperii în care va fi amplasat scaunul, astfel încât cadoul să își facă pe deplin efectul de „wow!!!”.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *